Doina Federovici: PNL, prima guvernare repetentă, care a lăsat peste 900 de mii de elevi fără educație

Liberalii sunt primii guvernanți care au încălcat Constituția României, care prevede că învățământul e gratuit și garantat de stat. Guvernul Orban a blocat accesul la educație a sute de mii de elevi care nu au putut participa la cursurile online. Situația e dezastruoasă și pentru restul copiilor, întrucât Ministerul Educației nu a oferit nicio soluție unitară, niciun regulament, niciun cadru legislativ comun pentru toate școlile. Fiecare profesor s-a descurcat cum a putut.    

Guvernul Repetent al lui Klaus Iohannis a mințit cu nerușinare că va cumpăra 250.000 de dispozitive pentru elevii care nu au acces la educație online. În realitatea, nu a făcut nimic, doar vorbe goale. Școala se termină peste câteva zile și nu a ajuns nicio tabletă la niciun elev. Așa arată România Educată a președintelui Iohannis, cu promisiuni, amăgiri și condamnarea copiilor la o sărăcie şi mai mare, care va produce o ruptură şi o prăpastie socială care nu vor putea fi recuperate. Habarnista de la Ministerul Educației trebuie să își prezinte demisia de îndată, la fel și șeful său, Ludovic Orban pentru că au obstrucționat accesul la educație pentru aproape 1 milion de elevi, deși Constituția prevede dreptul gratuit și neîngrădit la învățătură”, a declarat Doina Federovici.

Studiul realizat de IRES în perioada 27-30 aprilie 2020 pe un eșantion simplu aleatoriu de 1.319 respondenți, dintre care 1.060 de părinți cu copii școlari, cu o eroare de +- 2,5% a arătat că peste 32% (903.870) dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual exclusiv la un dispozitiv funcțional (desktop, laptop, tabletă), ceea ce face ca prezența elevilor la orele organizate online să fie parțială sau deloc.

Guvernanții liberali după ce i-au păcălit pe medici că le vor da stimulente și până acum au primit zero, după ce i-au înghesuit pe români la vamă ca niște animale trimise la sacrificat, după ce au lăsat cadrele medicale fără echipamente de protecție, după ce au pus la pământ industria turismului, după ce i-au lăsat de izbeliște pe sute de mii de oameni care au rămas fără loc de muncă, acum a venit rândul elevilor și părinților să fie batjocoriți. Nu aveți niciun Dumnezeu, nu aveți pic de rușine nici față de copii care au nevoie să învețe ca să își facă un rost în viață și i-ați abandonat. Nu vom accepta excluderea niciunui copil de la accesul la educație. Vom veni cu inițiative legislative în Parlament și vom rezolva rapid această inechitate și discriminare pe care ați promovat-o și ați generat un haos general pentru toată lumea, elevi, profesori și părinți”, a completat președintele PSD Botoșani.

Organizația PSD Botoșani somează public Guvernul PNL să identifice numărul real al elevilor care nu au acces la educație online și să se ocupe de urgență de conectarea la internet a fiecărui școlar pentru a nu genera discriminări și discrepanțe între comunitățile locale din țară.

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com