Șase copii până la 14 ani, din Botoșani, infectați cu COVID-19. Cel mai mic are trei ani

Șase copii până la 14 ani din judeţul Botoşani au fost infectați cu COVID-19, iar cel mai mic are trei ani, se arată într-un raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit datelor prezentate de DSP, din totalul celor 639 de persoane din Botoşani care au contactat infecţia cu noul coronavirus în perioada 16 martie- 15 mai, cinci au vârste cuprinse între 10 și 14 ani, iar unul are vârsta de trei ani.

Alți 131 botoșăneni cu COVID- 19 fac parte din categoria de vârstă cuprinsă între 35 şi 44 de ani. În același timp, 108 au vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani, în timp ce 102 persoane au vârste între 45 şi 49 de ani. Au mai fost înregistrate îmbolnăviri cu COVID- 19 la 90 de persoane cu vârste între 50 şi 54 de ani şi la 80 de persoane care au între 65 şi 74 de ani.

Distribuţia pe sexe a bolnavilor de COVID-19 arată că 63% din totalul pacienţilor, adică 393 de cazuri, au fost femei, în timp ce 38%, adică 246 cazuri, au fost bărbaţi.

Raportul DSP arată că, din totalul bolnavilor, 40% au fost cadre medicale (255 de cazuri), iar dintre acestea 30 au fost medici, 126 asistenţi medicali, 68 infirmieri, zece brancardieri, cinci îngrijitori şi 16 personal auxiliar.

La data de 15 mai, din totalul celor 639 de persoane din Botoşani 342 au fost declaraţi vindecaţi, 40 au decedat, iar restul de 158 sunt pacienţi activi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *