Doina Federovici: Lauda de sine nu miroase a bine! Liberalii se umflă în pene cu investiția pentru drumul Botoșani-Ștefănești, aprobată și bugetată de Guvernul PSD

La presiunea noastră și a cetățenilor botoșăneni, pentru a-și acoperi incompetența de la nivel local și central din ultimele 6 luni în care nu au mișcat nimic în economie, liberalii încep să preia obiectivele de investiții implementate de PSD în perioada 2017-2019.

Lucrările de modernizare la drumul Botoșani-Ștefănești au fost avizate, aprobate din punct de vedere economic și tehnic, bugetate și scoase la licitație în 2019 de Guvernarea PSD. Documentele oficiale nu pot fi falsificate, nici chiar de către atotștiutorul deputat PNL, Cristian Achiței, care are zero merite pentru acest obiectiv de investiții din județul BotoșaniMinciuna PNL are picioare scurte! Refacerea drumului național DN 29D, Botoșani-Ștefănești a fost aprobată ca obiectiv de investiții cu valoarea de 261.075 mii lei în perioada Guvernării PSD. Scrie negru pe alb în Hotărârea de Guvern nr. 211 din data de 10 aprilie 2019”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Incompetența celor de la PNL este dată și de faptul că le-au trebuit 6 luni de la data atribuirii contractului și până la semnarea acestuia. De altfel, în contract este prevăzut un termen de 6 luni pentru proiectare, ceea ce înseamnă că, dacă liberalii ar fi fost profesioniști și ar fi semnat contractul imediat după atribuire, proiectarea era acum finalizată iar lucrările puteau începe chiar de luna aceasta. Mai mult decât atât, sumele alocate anul acesta de guvernul PNL pentru drumul Botoșani-Ștefănești sunt ridicol de mici: 2 milioane de lei din totalul de 260 de milioane, adică mai puțin de 1% din valoarea investiției.

Acum, când partidul său s-a trezit la Guvernare fără să treacă prin alegeri și a profitat de o conjunctură de moment, deputatul Achiței a început să se laude cu investiții pentru care nu are niciun merit și despre care comenta de pe margine. Este o bătaie de joc la adresa botoșănenilor, cum un parlamentar liberal care a votat de 3 ori la rând împotriva bugetului de stat care conținea investiții pentru județul Botoșani are tupeul și obrăznicia să spună cât de eficient este el în realizarea unui proiect care a fost inițiat și lăsat la cheie de PSD. Din păcate, PDL=PNL=aceeași mizerie. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

În Guvernarea PSD când s-a stabilit ca drumul Botoșani-Ștefănești să fie complet modernizat, începând cu lucrările de consolidare, colectare și evacuare a apelor pluviale, lărgirea carosabilului și amenajarea de trotuare în localitățile traversate, precum și turnarea de covor asfaltic nou, domnul de la PNL nu era deloc guraliv pentru că habar nu avea ce se întâmplă în județul Botoșani.

Să nu uităm că nici cu PNL la guvernare liberalii botoșăneni nu sunt interesați de ce se întâmplă în județ, mărturie fiind faptul că sumele necesare pentru modernizarea drumului Botoșani-Ștefănești nu au fost prinse în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2020, fiind necesară depunerea unui amendament în acest sens de către parlamentarii PSD.

Sursa: comunicat PSD

2 thoughts on “Doina Federovici: Lauda de sine nu miroase a bine! Liberalii se umflă în pene cu investiția pentru drumul Botoșani-Ștefănești, aprobată și bugetată de Guvernul PSD

  1. Daca admitem ca ai dreptate, fiind un lucru pozitiv facut de pisde, inseamna ca ai dreptate si cand spui ca ati lasat bugetul Romaniei varza…VARZA.
    Ca tot din urma cu 6-7 luni vin toate.
    Ia, asa, de amorul artei, asumati-va si gaurile lasate in buget.
    Si-apoi, vertical, stam de vorba.
    Te bagi si in povestea asta ?1

  2. Niste nenorociti.. mai bine nu ar mai vorbi aceasta tanti.. spunea cu ceva timp in urma ca targu frumos botosani e rezolvat, ca urmeaza sa intre utilajele.. tot PNL a rezolvat.. ATI LASAT SPITALELE FARA MEDICAMENTE, FARA BANI.. huoooo… acuma sunteti tari… huooooooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com