Se dau până la 15.000 de euro ca să-ți pui centrală termică! Cine va lua banii

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat marți un program prin care aproximativ 9.000 de beneficiari pot primi până la 15.000 de euro. Bugetul total este de 100 de milioane de euro.

Proprietarii de case din România vor putea accesa o primă în valoare de maxim 15.000 de euro, prin care îşi pot eficientiza din punct de vedere energetic imobilele, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în conferinţa de lansare în consultare publică a Ghidului de finanţare pentru Programul „Casa Eficientă Energetic”.

„Împreună cu echipa de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu, am gândit în premieră un program care să sprijine eficienţa energetică în România.

”Investiţii inteligente”

Obiectivul principal al acestui program este să sprijine mediul şi economia pentru că, astfel, România poate să facă investiţii inteligente. Românii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar, vom reuşi împreună să reducem emisiile de gaze cu efect de seră şi statul român, prin Guvernul pe care îl reprezint, va pompa resurse financiare importante în industrii care, la rândul lor, vor crea locuri de muncă.

Programul ‘Casa Eficientă Energetic’ intră, astăzi, în consultare publică şi toţi românii vor putea să parcurgă Ghidul (de finanţare, n.r.), vor putea să-i aducă adăugiri şi să facă şi completări, dacă va fi cazul.

Programul pe care îl lansăm astăzi se adresează exclusiv proprietarilor de case din România.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *