Polițiștii botoșăneni continuă să împartă amenzi pe ordonanțele militare

Zeci de amenzi date, în ultimele 24 de ore, în județul Botoșani pe ordonanțele militare.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, poliţiştii botoşăneni
continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă.

Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 319 de persoane, fiind de asemenea verificate 33 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii. 

Tot în ultimele 24 de ore au fost organizate trei acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică. Astfel, cu ocazia acţiunilor au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor ordonanţelor militare, fiind totodată legitimate 153 de persoane şi verificate 26 de autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 22 sancţiuni
contravenţionale în valoare totală de peste 7.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *