Plic în care se aflau 30.000 de euro, găsit în magazin de o angajată de la Kaufland

De necrezut! O angajată din rețeaua Kaufland a găsit în supermarket un plic cu 30.000 de euro, a căror provenienţă este necunoscută. Banii au fost predaţi polițiștilor, care îl caută acum pe posesorul averii.

Un plic plin cu 30.000 de euro a fost găsit joi seară în supermarketul Kaufland de pe strada Damaschin Bojinca din Timişoara, situat lângă benzinăria OMV de pe Calea Șagului. Potrivit unor surse din Poliţie, banii au fost găsiţi de o angajată a magazinului, după ce un client s-a plâns că îi merge greu căruciorul.

Angajata a observat atunci că era un plic care bloca roata”, dezvăluie o sursă de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș. În momentul în care angajata a descoperit că plicul este plin cu bani, a pus mâna pe telefon și i-a anunțat pe oamenii legii. Un echipaj de Poliţie de la Secţia 3 a preluat plicul cu cei 30.000 de euro pentru a-l preda proprietarului, care nu a fost docamdată găsit. „Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea posesorului”, spune, pentru adevarul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.    

Sursa: Click.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *