FOTO & VIDEO! Ministrul Agriculturii, despre sistemele de irigații: Pe de o parte s-au făcut lucrări incomplete, pe de altă parte s-au făcut lucrări proaste

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, vineri, că a venit la Botoșani pentru a face o analiză privind situația agricultorilor și fermierilor  din județ și problemele cu care se confruntă aceștia. Ministrul va avea o discuție și cu liderii asociațiilor de fermieri din județul Botoșani.

Vreau să ne spună problemele pe care le-au întâmpinat în această perioadă în care, din păcate, criza provocată de pandemia coronavirus s-a suprapus și cu o secetă puternică așa cum de foarte multă vreme nu a mai fost”, a precizat ministrul.

Oros a vorbit, la Botoșani, despre reabilitarea sistemului național de irigații, program început în urmă cu patru ani la nivel național. El a declarat că unele lucrări au fost de proastă calitate. 

Avem un sistem de irigații care acum se reabilitează. A început în urmă cu patru ani cu un program de reabilitare a infrastructurii principale de irigații, care dacă ar fi fost reparat în mod corect și complet ar fi deservit cam 2 milioane hectare. Acest lucru nu s-a întâmplat. Se pare că s-au reabilitat cam maxim 300-350 mii hectare. Pe de o parte s-au făcut lucrări incomplete, pe de altă parte s-au făcut lucrări proaste, și am constatat acum când am dat drumul la apă pe canale. S-au făcut lucrări pe infrastructura principală, acolo unde nu corespundea cu infrastructura secundară. Mai sunt și cauze legate de lipsa echipamentelor de udat a unor fermieri. Nu știu care este situația aici, în Botoșani, aici discutăm de situația la nivel național. De aceea, în zonele din sud-est, dar și în Moldova, situația culturilor , cel puțin pe un milion de hectare sunt compromise în proporție de 50% ”, a precizat Oros.

Ministrul Agriculturii a declarat că la această dată se face o estimare a suprafețelor calamitate,  a gradului de afectare, după care va trebui identificată suma din bugetul național pentru acordarea de despăgubiri.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *