CCR a decis: Amenzile date în timpul stării de urgență, neconstituționale

Curtea Constituțională a stabilit că amenzile acordate în timpul stării de urgență sunt neconstituționale. Decizia Curții nu implică automat și anularea sancțiunilor acordate de autorități.

Judecătorii CCR au admis contestația formulată de Avocatul Poporului și au decis că ordonanța de urgență a Guvernului legată de acest subiect nu este suficient de clară, iar criteriile de acordare a sancțiunilor și de stabilire a cuantumului acestora sunt arbitrare.

Avocatul Poporului a mai apreciat în sesizare că normele legale privind starea de  urgență sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, ceea ce determină imposibilitatea persoanei care ar încălca legea să-și  stabililească conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenţionale.

Decizia CCR va putea fi folosită de cei care vor contesta în instanță amenzile acordate în această perioadă.

Fostul judecător constituțional Augustin Zăgrean a precizat, însă, că decizia CCR nu se aplică și celor care au apucat să-și achite amenzile, dacă au ieșit din termenul legal de contestare în instanță.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de amenzi în valoare de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru încălcarea restricțiilor impuse de autorități în perioada stării de urgenţă, a afirmat, la finalul săptămânii trecutte ministrul de Interne Marcel Vela.

„În total, restul contravențiilor, de la debutul epidemiei până azi au fost 308.859 de persoane sancționate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat Marcel Vela.

Sursa: evz.ro

2 thoughts on “CCR a decis: Amenzile date în timpul stării de urgență, neconstituționale

  1. Decizia ridica 3 mari semne de intrebare :
    1. de ce acum, cand incepeau si localii sa invete sa scrie nu doar sa semneze pentru salarii de 4-7.000 lei ?!
    2. ce ii va spune agentul de politie sefului care i-a impus plan de amenzi ?!
    3. cum vor arata instantele de judecata cand vor inregistra 300.000 de contestatii la amenzile deja aplicate ?!

  2. Sari Iohanis la Hotare si da cu Barda-n PSDisti ,Ca ei sunt de vina ca CCR yt-a dat iar cu tifla-nas ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *