Când vor fi redeschise barurile şi restaurantele în România! Anunţul făcut de ministrul Economiei

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit într-o intervenţie la Digi24 despre momentul redeschiderii hotelurilor, restaurantelor şi barurilo din România.

Dacă în privinţa hotelurilor, data de 15 mai a fost deja stabilită ca moment al redeschiderii, despre restaurante şi hoteluri, ministrul Economiei a declarat că se va lua o decizie în funcţie de evenimentele din următoarele două săptămâni, dar şi de recomandările epidemiologilor, scrie evz.ro.

„Hotelurile da, practic hotelurile care s-au, să zicem aşa, s-au închis singure din cauza lipsei de clienţi, pentru că nu există ordonanţă militară prin care s-au închis aceste hoteluri, se vor redeschide tocmai datorită faptului că circulaţia în interiorul localităţilor şi circulaţia între localităţi pe motive bine întemeiate, cum sunt acelea de serviciu să zicem, în interesul serviciului, vor fi permise.

Asta înseamnă că va fi trafic de persoane între localităţi şi atunci este normal ca să avem hoteluri deschise.

Despre restaurante, terase, cafenele şi baruri, eu zic că ar trebui să aşteptăm o evaluare după primele două săptămâni a medicilor epidemiologi.

Să vedem exact care este influenţa acestor prime relaxări de măsuri asupra acestei pandemii şi dacă lucrurile vor fi ţinute sub control şi oamenii vor înţelege că trebuie să respecte toate măsurile pe care guvernul le va recomanda.

Sunt convins că vor urma şi o serie de alte măsuri, cum de exemplu cred că într-o primă etapă s-ar putea deschide terasele, dar nu pot să spun cu certitudine în momentul de faţă şi, evident.

Trebuie să aşteptăm ce vor spune medicii, când, începând cu data de 1 iunie sau 15 iunie, se vor deschide restaurantele, terasele, cafenelele, barurile etc.

Principala mea preocupare, a Ministerului Economiei, este acum ca în data de 15 mai, o dată cu ridicarea stării de urgenţă şi odată cu impunerea obligativităţii portului măştii în spaţiile închise, este ca în România să se găsească aceste măşti de protecţie în reţelele de retaileri, în farmacii, acolo unde oamenii pot să le cumpere foarte uşor şi mai mult decât atât, să aibă un preţ rezonabil.

Aşa cum am mai afirmat, mă voi ţine şi mă voi bate ca acest preţ să fie în jurul valorii de 2 lei. Că o fi 2,20, că o fi 2,30, că o fi 2,50, dar să fie cu 2 în faţă.

Adică nu mai vreau ca românii să fie… să-şi cumpere măşti cu patru, cu cinci, cu şase lei, cum se mai găsesc în acest moment în anumite locuri.

Şi vreau să… asta a fost una din problemele foarte importante care s-a discutat la Cotroceni şi eu îi asigur pe români că Ministerul Economiei va reuşi să-şi atingă acest obiectiv.

 

(…) Ați văzut că am discutat, inclusiv aseară am vorbit de demararea investițiilor în domeniile strategice. Investițiile publice trebuie să fie pornite, ele trebuie continuate dacă au fost pornite.

Şi la nivelul Ministerul Economiei vorbim de investițiile în domeniul energetic – iar acolo mă voi asigura că toate companiile producătoare de energie își vor demara proiectele de investiții.

Avem o investiție în derulare care să știți că n-a fost deloc oprită, ba din contră, putem spune că a mers chiar foarte bine în perioada aceasta de pandemie: este investiția centralei de la Iernut a Romgaz, care merge în continuare.

 

Şi până în 15 iunie doresc aprobarea de către toate companiile din energie, cu un grafic de lucru și cu surse de finanțare pentru toate proiectele pe care vor să le facă, pe care vor să le demareze și care trebuie să se închidă într-un orizont de timp rezonabil.

Şi aici le-am dat un orizont de timp de maxim cinci ani de zile -, și mă voi ține de acest lucru, ca ele să fie demarate. Mâine o să am o întâlnire cu directoratul Complexului Energetic Oltenia tocmai pentru a putea demara proiectul de restructurare, pentru că au primit un ajutor de stat, dar l-au primit condiționat de o restructurare.

 

Aici nu vorbesc de reducere de personal, ci de o restructurare prin care trebuie să facă o trecere de la cărbune la gaz, în mare parte, de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la producția de energie electrică pe gaz, împreună cu un parc de 300 de MW fotovoltaic.

Vreau să văd, să discut cu dânșii să vedem în ce stadiu sunt și graficul de realizare a acestui program de restructurare.

O să am în continuare întâlnire cu cei de la Hidroelectrica, pentru că și acolo trebuie să îşi pornească odată proiectele de investiții şi să trecem de la faza de a continua sau a face doar retehnologizări și proiecte vechi începute din anii ’90 la proiecte noi, proiecte care să țină cont de situația actuală.

 

O să lansăm câteva apeluri de proiecte de granturi pentru IMM-uri. Avem la dispoziție un miliard de euro pentru întreprinderi mici și mijlocii și lucrăm la proiecte de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru întreprinderile din turism, pentru deprinderile mici și mijlocii din HORECA, în așa fel încât acești bani să ajungă cât mai repede la companii.

Lansăm pe eficiență energetică și pe programul de fondul de mediu, pentru că avem la dispoziție 6% din fondul de mediu la dispoziția Ministerului Economiei sursă de finanțare pentru programe de eficiență energetică – și aici mă gândesc, pentru că a fost complet nefolosit până acum spațiul de deasupra blocurilor de locuințe, deasupra unităților de producție, deasupra hotelurilor, unde putem instala foarte bine, pe acea lege a aproximărilor, pachetul de maxim 27 kW de panouri sau fotovoltaice, în așa fel încât ținta de regenerabile să poată fi ajunsă foarte ușor.

 

Avem chiar foarte mult de lucru, și când vom finaliza complet acest pachet vom ieși să spunem: Uitaţi, asta dorim să facem”, a declarat ministrul Economiei la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *