O botoșăneancă a investit peste 100.000 de euro, fonduri europene, într-o afacere. De 17 ani voia să-și îndeplinească acest vis

Marcela Dulgheru este un tehnician nutriţionist din Botoşani, care şi-a dedicat întreaga viaţă alimentaţiei sănătoase şi sportului. De când se ştie este îndrăgostită de pastele făinoase. Îi place să le mănânce, îi place să le facă. De aproape 17 ani visează să-şi facă propria reţetă de paste făinoase. Abia după multe teste şi investiţii a reuşit să-şi îndeplinească visul. În momentul de faţă produce 5 sortimente de paste făinoase sută la sută naturale, după o investiţie de peste 100.000 de euro şi ani de căutări şi experimente, scrie Adevărul.
O nutriţionistă din Botoşani a reuşit, după ani de încercări, să facă propriile reţete de paste de casă. Botoşăneanca spune că a reuşit să facă paste ca în Italia şi pe deasupra sută la sută naturale. Pasiunea a fost transformată în afacere şi a investit peste 100.000 de euro într-o linie de producţie ultra-modernă.

Botoşăneanca spune că pastele sale sunt sută la sută naturale, dar în acelaşi timp au gustul autentic al pastelor italieneşti. Pentru realizarea lor foloseşte o făină specială din grâu. Practic, este un amestec de făină superioară cu făină grifică. Totodată, preparatele conţin doar făină şi apă.

”Pastele fainoase produse de noi contin doar făină şi apă, fără niciun altfel de aditivi alimentari”, spune Marcela Dulgheru.

Anul acesta, prin fonduri europene, a reuşit să cumpere şi utilaje de ultimă generaţie pentru producţia pastelor, o investiţie de 100.000 de euro. Cu aceste utilaje, botoşăneanca produce 5 tipuri de paste realizând propriul brand numit ”Domino”.

Deşi sunt produse cu echipamente de ultimă generaţie, am păstrat reţeta tradiţională”, spune Marcela Dulgheru, care menţionează că pastele au multe beneficii.

Marcela Dulgheru a visat să producă paste încă din 2003. Îi plăcea să le mănânce, le consideră foarte sănătoase pentru organism şi totodată a văzut că sunt şi o oportunitate de afacere.

”Provocarea a venit în 2003 când am început să visez la o secţie de paste făinoase. Familia m-a încurajat să transform visul în realitate. Nu a fost usor să-şi deschidă respectiva linie de producţie a pastelor, dar dorinta de a face paste a făcut-o să depăşească toate obstacolele”, spune Marcela Dulgheru.

Şi-a cumpărat utilaje din Italia, tocmai fiindcă acolo se fac cele mai bune paste. Cea mai mare provocare a fost însă găsirea reţetei potrivite. Să găsească reţeta care să-i placă şi să fie cât mai apropiată de pastele italieneşti, etalonul în domeniu. Botoşăneanca spune că au fost ani de încercări, de teste, de reţete, ca până la urmă să găsească secretul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *