Primarul Cătălin Flutur, după moartea botoșăneanului care a înființat cabinetele medicale stomatologice în școlile din toată Moldova: A lăsat un gol imens în suflete

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea profesorului Mircea Rusu, cetățean de onoare al Botoșaniului. 

A plecat dintre noi renumitul profesor doctor Mircea Rusu, cetățean de onoare al municipiului Botoșani, lăsând un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut”, spune Flutur.

Fondator al disciplinei pedodonție și ortodonție la UMF Grigore T. Popa din Iași, unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România și promotor al rețelei de cabinete stomatologice în şcolile din Moldova, profesorul Rusu a contribuit esențial la înființarea și buna funcționare a Policlinicii de Stomatologie Infantilă Iași, pe care a transformat-o apoi în centru de cercetare al Organizației Mondiale a Sănătății pentru sănătatea orală a copilului.

În cei aproape o sută de ani de viață, profesorul Mircea (Micky, cum îi spuneau prietenii) Rusu a fost un deschizător de drumuri, având și o prolifică activitate științifică (peste 350 de lucrări publicate).
Născut în localitatea Ungureni, din județul nostru, Mircea Rusu a absolvit cursurile Colegiului A.T. Laurian din municipiul Botoșani. I-au fost conferite titlurile de cetățean de onoare nu doar al municipiului Botoșani, ci și al municipiului Iași și al comunei natale, Ungureni. Pentru întreaga sa activitate în domeniul sănătății, profesorul Rusu a fost distins cu Ordinul ”Merite în învățământ” în grad de ofițer și ordinul de comandor. A fost membru onorific al Academiei Româno-Americane. Acum la despărțire, cu emoție și lacrimi, mă alătur sutelor de cunoscuți, prieteni, profesori, foști studenți, urându-i un drum lin către ceruri, păstrându-i însă în același timp o dragă și frumoasă amintire. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Rămas bun, distinse Domnule Profesor!”, a spus Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *