Program special de Ziua municipiului Botoșani. Clopotele vor bate pentru cei care luptă în prima linie împotriva COVID

Restricțiile impuse de contextul epidemiologic ne împiedică în acest an să sărbătorim Ziua Orașului, de Sfântul Gheorghe, așa cum o făceam în fiecare an, susțin reprezentanții Primăriei Botoșani.

Sarmalele și vinul fiert oferite în mod tradițional botoșănenilor de municipalitate nu vor mai putea fi distribuite de această dată, la fel cum nici spectacolele în aer liber și festivalurile publice, cu mâncare și băuturi servite la terase, nu se mai pot organiza. Programul va fi unul special.

Joi, de la ora 9:00, Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani va găzdui o slujbă oficiată de preoți botoșăneni, în conformitate cu restricțiile impuse de ordonanțele militare, fără participarea credincioșilor. Prin grija primăriei municipale, slujba va putea fi urmărită de botoșăneni online, pe pagina de facebook a primarului Cătălin Flutur, de unde va putea fi preluată și difuzată de orice televiziune sau site de presă local.

La ora 12:00, clopotele tuturor bisericilor din municipiu vor fi trase timp de un minut pentru a marca marea sărbătoare a patronului spiritual al Botoșanilor, dar și în semn de omagiu pentru semenii noștri aflați în aceste săptămâni în linia întâi a luptei cu coronavirusul COVID -19, cadre medicale, ambulanțieri, pompieri, polițiști, jandarmi sau polițiști locali. La aceeași oră, momentul omagial va fi marcat și prin pornirea alarmelor mașinilor Serviciului Județean de Ambulanță, ISU, Poliției și Jandarmeriei.

Un mesaj special de felicitare va fi difuzat pe toată durata zilei cu ajutorul stațiilor de amplificare montate pe mașinile Primăriei Botoșani pe toate străzile municipiului nostru.

Asistații social aflați în grija Direcției de Asistență Socială a Primăriei Botoșani vor beneficia pe 23 aprilie de meniuri festive.

”Avem convingerea că marcarea Zilei Orașului, chiar și în aceste moduri permise de situația de criză pandemică, este de natură să sporească spiritul de solidaritate al tuturor botoșănenilor, mândria de a face parte din comunitatea noastră, dar și optimismul privind trecerea cu bine, în cel mai scurt timp, peste dificultățile cu care suntem obligați să ne confruntăm și revenirea la viețile noastre normale, de dinainte de coronavirus”, se arată într-un comunicat al Primăriei Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *