Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, la B1 TV, că autoritățile și specialiștii se așteaptă ca vârful epidemiei de coronavirus să se producă undeva la șapte – zece zile după Paște, urmând ca apoi numărul de infectări înregistrate să fie constant și, mai târziu, acesta să scadă. El a mai precizat că sezoane de SARS-CoV-2 vor fi în următorii 1 – 2 ani, dar nu la același nivel dacă acum vom ști să gestionăm bine lucrurile, scrie stiripesurse.ro.
Cât despre o eventuală relaxare a măsurilor de restricție, ministrul a precizat că nu poate fi vorba despre asta în perioada imediat următoare. Astfel de decizii vor fi luate în timp, gradual, în funcție de evoluția epidemiei și de la o localitate la alta. Epidemia de COVID-19 a făcut 469 de victime în România. 8.936 de cazuri de infectare au fost raportate până acum.
„Încă suntem într-un moment în care avem o creștere a numărului de cazuri. Au trecut sărbătorile pascale și vrem să vedem urmarea acestora în șapte – zece zile, când se vor manifesta sau nu fenomenele de boală la concetățenii noștri. Suntem într-o perioadă în care menținem acele restricții, izolare voluntară și distanțare socială. Sperăm, în acest context, să putem avea vârful acestei pandemii în România după aceste șapte – zece zile, iar după o perioadă de constanță a numărului de cazuri, să urmeză o perioadă de descreștere a acestora și implicit a numărului deceselor. Având aceste rezultate în dinamică, putem să ne gândim și la o relaxare, dar nu acum”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a precizat că, în majoritatea lor, românii au înțeles că trebuie să rămână în case de Paște. Acesta a mai spus că de acum se vor face evaluări în fiecare județ și în fiecare focar de infecție. Județele care au aproape sau peste 400 de îmbolnăviri cu COVID-19 sunt Arad, Timiș, Hunedoara, Brașov, Neamț și Botoșani. Autoritățile prognozează că, în vârful epidemiei, România va avea între 10.000 și 12.000 de cazuri de SARS-CoV-2.
Ministrul Sănătății a mai declarat că acum nu se pune problema relaxării măsurilor de restricție. Acestea vor fi luate în timp, în funcție de evoluția epidemiei, de la o localitate la alta și ținând cont că sănătatea oamenilor este prioritatea.
Tătaru a mai precizat că se gândesc la o recomandare ca oamenii care vor beneficia de această relaxare să poarte măști și mănuși de protecție când ies în spații publice.
„După această curbă a pandemiei, vor urma 1 – 2 ani de sezoane de coronavirus ca infecție, dar nu la acest nivel dacă reușim să gestionăm această curbă. Tot ce vine ca curbă viitoare va fi gestionat ușor. Dacă rămâne în populație o încărcătură virală, trebuie să ne gândim și la alte aspecte”, a mai precizat Nelu Tătaru.