FOTO Merită aprecieri! Un preot din Botoșani a aprins candele la toate mormintele din cimitirul din parohia sa

Preotul de la Biserica Sfântul Ilie din localitatea Cernești din comuna Todireni a găsit un mod aparte de a-i omagia pe toți morții din sat de Înviere. 

Părintele Ilie Breșug a aprins lumânări la toate mormintele din cimitirul parohiei sale, în condițiile în care enoriașții au avut interdicția de a merge, în noaptea de Înviere, la citimitir pentru a aprinde lumânări, pe fondul epidemiei de coronavitrus. 

Preotul a cumpărat peste 400 de candele, iar înainte de slujba de Înviere a mers la cimitir și a binecuvântat fiecare mormânt în parte. Gestul a fost apreciat de localnici, care consideră că, în acest mod, morții lor au putut primi lumina Învierii. 

Am vrut să ieșim în întâmpinarea localnicilor, care știam că au interdicția de a merge la cimitir și am vrut să facem lumină pentru cei adormiți. O parte din lumânări le-am achiziționat noi, o parte Primăria Todireni, pe care le-am aprins la toate mormintele din două cimitire. Reacția oamenilor a fost bună”, a declarat preotul Ilie Breșug.

5 thoughts on “FOTO Merită aprecieri! Un preot din Botoșani a aprins candele la toate mormintele din cimitirul din parohia sa

  1. Asta adevarat investitor.
    Sa vedeti ce profit o sa aiba.
    Credeti ca a facut-o din credinta?
    Pe naiba…..A facut-o pentru ca stie ca prostimea o sa vina buluc cu banutii stransi pentru inmormantate sau o sa-si rupa de la gura ca sa-i dea lui nea POPA aista ca a facut cel mai ortodox lucru posibil.
    VAI MAMA VOASTRA….

    1. Aici ai spus o anumita parte din adevăr!
      Evident, tine si de datoria sa, ceea ce a facut. Macar atat… ca de restul… e vai!
      Dureros, dar adevarat!!

  2. Vai de tine ca poți gândi asa ceva despre un astfel de gest!
    Ai o minte pervertita doar spre lucruri urate!
    Nu înțeleg de ce apar postări de asa natura la un astfel de reportaj.
    Ar trebui triate postările sa nu se enerveze alte persoane de inepțiile unor persoane de rea credință!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *