Scandal monstru făcut de un bolnav COVID la Spitalul Județean ”Mavromati”. Au intervenit jandarmii și i-au aplicat o amendă usturătoare

Un bărbat de 32 de ani a făcut un scandal monstru la Spitalul Județean.

S-a întâmplat marți seară, la ora 21.40, când bolnavul, internat pe secția COVID a Spitalului Mavromati, a făcut scandal, nemulțumit fiind de condițiile de spitalizare și a adresat injurii personalului medical care a încercat să îl liniștească.

Un echipaj de jandarmi a intervenit în urma unui apel 112 și l-a
sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3000 de lei,
pacientul calmându-se în urma discuțiilor cu jandarmii.

Aproximativ 30 de jandarmi execută zilnic misiuni de ordine publică la
centrele de carantină din județul Botoșani, în vederea asigurării respectării de către persoanele carantinate a prevederilor ordonanțelor militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID 19. Jandarmii intervin în interiorul acestor locații în cazul producerii unor fapte antisociale, cu respectarea măsurilor de protecție individuală. În cele mai multe cazuri, persoanele nemulțumite de condițiile de carantină sunt convinse prin dialog să respecte regulile instituite în centre, urmărindu-se soluționarea cererilor cu respectarea prevederilor legale, în limita posibilităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *