Mesaj de ultimă oră pentru toți românii. Ce se întâmplă cu slujbele religioase din această perioadă

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm Hristos a înviat şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, scrie evz.ro.

În condiţiile aspre ale actualelor reglementări valabile în starea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi. Aceştia le pot urmări/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhală) în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor. Fireşte că această modalitate de ‘participare’ virtuală la slujbe, mai ales într-o perioadă atât de densă spiritual cum este cea prepascală, nu este una care să poată suplini cu adevărat reala participare, dar în contextul trist şi nefiresc prin care trecem acum împreună este o posibilitate de a rămâne sufleteşte aproape de viaţa liturgică a Bisericii”, a declarat, pentru Agerpres, Vasile Bănescu.

Fiecare eparhie din Patriarhia Română a oferit şi oferă preoţilor şi credincioşilor îndrumările necesare cu privire la desfăşurarea vieţii liturgice din această perioadă. Aceste îndrumări sunt publice şi transmise oficial atât de Patriarhie, cât şi de fiecare eparhie în parte.

Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti va fi transmisă în direct, la nivel naţional, de Trinitas TV şi Radio Trinitas. Participarea noastră sufletească, rugăciunea comună din timpul slujbei de Înviere, inclusiv cântarea Hristos a înviat care va răsuna în case sau pe balcoane, ne vor reuni în aceeaşi comunitate de credinţă, speranţă şi dragoste, care este Biserica. Aceste virtuţi cardinale care compun şi verticalizează viaţa creştină nu vor intra niciodată în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al BOR.

El consideră că, „deşi vom fi constrânşi să rămânem în case în noaptea de Paşti, vom reuşi să ne împărtăşim cu bucuria adânc întremătoare a Învierii lui Hristos, pregătindu-ne poate mai riguros sufleteşte în răgazul şi liniştea acestui timp al recluziunii şi reflexivităţii prin lectura Evangheliilor care descriu documentar Pătimirile Mântuitorului şi Învierea Sa din morţi”.

La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă, vom cânta ‘Hristos a înviat’ şi ne vom ruga ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei uneori pâlpâietoare. Ne vom ruga pentru încetarea grabnică a acestei grele încercări care ne afectează pe toţi, ne vom ruga pentru sănătatea şi ocrotirea celor dragi, dar şi pentru cei ce îi ajută pe bolnavi, pe bătrâni şi pe sărmani. Cu gândul la Cel care prin Învierea Sa ne-a oferit tuturor „Calea, Adevărul şi Viaţa” pline de Sens mântuitor”, a mai afirmat Vasile Bănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *