Amenzi de aproape 250.000 lei în numai o zi, la Botoșani, pentru nerespectarea interdicțiilor impuse de ordonanțele militare

Amenzi de aproape 250.000 lei, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea ordananțelor militare.

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, efectivele de jandarmi angrenate în misiuni de ordine publică au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 70.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor impuse de ordonanțele militare, precum și 7 amenzi însumând 6.800 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. 22 de jandarmi au asigurat paza centrelor de carantină. De asemenea, au fost escortate autovehicule de la limita de județ spre centrele de carantină, în vederea cazării pasagerilor.

Și la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost efectuate verificari la 962 persoane izolate la domiciliu si 162 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. De asemenea, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale in valoare totala de peste 199.000 de lei, dintre care 88 pentru nerespectarea masurilor privind restrictionarea circulatiei in valoare totala de peste 174.000 de lei, potrivit Centrului Județean de Comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *