Un poliţist local a fost amendat de un poliţist rutier, pe care-l chemase în ajutor: Ambii erau în timpul serviciului

Inquam Photos / Octav Ganea

După ce un polițist local și-a chemat în sprijin colegul de la rutieră, acesta l-a amendat pentru că nu a vrut să se legitimeze. Amândoi încercau să rezolve aceeași problemă: sancționarea unor persoane care nu aveau asupra lor declarații.

Un polițist local din Constanța a oprit o mașină în care erau mai multe persoane fără declarațiile pe propria răspundere impuse de Ordonanța Militară, scrie stiripesurse.ro.

Pentru că șoferul mirosea a alcool, polițistul local a chemat în sprijin și un echipaj al Poliției Rutiere.

Ajuns la fața locului, polițistul rutier l-a testat pe șofer cu etilotestul și a constatat că a băut. În momentul în care a început să completeze procesul verbal, i-ar fi cerut polițistului local buletinul, pentru a completa datele sale în actul constatator, el fiind cel care a oprit mașina inițial.

Situația este verificată într-o anchetă internă începută de IPJ Constanța.

IPJ a menţionat totodată, vineri, că temeinicia şi legalitatea procesului-verbal de contravenţie pot fi analizate doar de instanţa de judecată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *