Peste 1900 de scări de bloc din municipiul Botoșani vor fi dezinfectate

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, a aprobat astăzi caietul de sarcini în vederea organizării în regim de urgență a unei licitații electronice pentru achiziția serviciului de dezinfecție a scărilor de bloc și a altor spații comune din toate blocurile orașului. La licitație se poate înscrie orice societate comercială care îndeplinește condițiile înscrise în caietul de sarcini, demonstrând astfel capacitatea de a efectua serviciul solicitat.

În total, este vorba de 1982 de scări de bloc din municipiul Botoșani, suprafața totală dezinfectată fiind de aproximativ 450.000 mp. Prețul estimat al operațiunii se ridică la 225.000 de lei, fără TVA. Dezinfecția trebuie să fie făcută exclusiv cu substanțe biocide avizate de Ministerul Sănătății. Prestatorul va folosi doar personal instruit pentru efectuarea serviciului, în conformitate cu normativele în vigoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *