Intră în vigoare amenzile majorate pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Actul normativ are un articol care îi va surprinde pe cei sancționați

Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență a intrat în vigoare începând de vineri. Ea cuprinde un articol „surpriză” pentru contravenienți. Este vorba de articolul 3, care modifică articolul 28 din vechea ordonanță, și care spune că amenda minimă pe care o plătește contravenientul nu este jumătate din valoarea minimă a amenzii prevăzute de ordonanță, ci jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

Ordonanța mai prevede că amenzile nu merg la bugetul local, ca restul amenzilor aplicate persoanelor fizice, ci constituie venituri la bugetul de stat.

În baza actului normativ emis de Guvern, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

  • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
  • interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  • suspendarea temporară a activității;
  • desființarea unor lucrări;
  • refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Amenzi mai mari pentru botoșănenii care nu respectă regimul stării de urgență, începând de joi. Cu cât au crescut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *