Două noi ordonanțe militare în România. Una dintre ele plasează municipiul Suceava în carantină. Alta atrage răspunderea penală celor care părăsesc carantina

Ministerul Afacerilor Interne a adoptat, în noaptea de luni spre marți, două noi ordonanțe militare, care au fost publicate deja în Monitorul Oficial. Ordonanța Militară 5 prevede că se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Spania și Italia pentru încă 14 zile. 

De asemenea, aceeași ordonanță prevede că persoanele care părăsesc locul de carantinare vor răspunde penal.

Totodată, persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu vor fi sancționate și contravențional.

Citeste aici continutul integral al Ordonantei Militare 5

Ordonanța Militară 6 prevede plasarea municipiului Suceava și a câtorva comune limitrofe în carantină. Astfel se instituie carantinarea în Suceava și comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei. De asemenea, se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava.

Citeste aici continutul integral al Ordonantei Militare 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *