FOTO Au chefuit în fața blocului în plină epidemie de coronavirs și au plătit. Ce sancțiuni au primit petrecăreții de la căminele Condacia!

Petrecerea dată în fața căminelor Condacia din municipiul Botoșani a atras sancțiuni.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la faptul că mai multe persoane din cartierul de cămine CONDACIA, din municipiul Botoşani, nu respectă prevederile Ordonanţelor militare, prin aceea că la data de 28 martie, au părăsit domiciliile fără a avea un motiv întemeiat, ieşind în faţa blocului unde au ascultat muzică şi au dansat.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele din grupul respectiv, acestea fiind sancţionate atât pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea în afara locuinţei cât şi pentru faptul că au constituit un grup mai mare de trei persoane.

Astfel, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform Ordonanţei militare nr. 2/2020, în cuantum de 6.000 de lei, urmând ca în zona respectivă să fie intensificate controalele pe această linie.    

VIDEO Nu se tem de coronavirus! Într-un cartier din Botoșani a fost petrecere serioasă în fața blocului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *