Producătorii locali, ajutați să-și vândă produsele către consumatori

Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani vine în sprijinul producătorilor locali și în acest sens, sesizând nevoia acestora de a valorifica produsele autohtone pe o piață cât mai apropiata de locul de producție, a inițiat dezvoltarea unui parteneriat între aceștia și un integrator software, din Botoșani, ce va realiza o platformă online în scopul sprijinirii desfacerii produselor locale către consumatori.

Astfel, legumicultorii și pomicultorii, precum și producătorii de preparate din carne sau produse lactate, apicultorii, piscicultorii, vor putea să aibă acces direct la consumatorul final, platforma urmând să lucreze împreună cu o aplicație destinata terminalelor mobile, facilitând astfel o distribuție zonală a produselor proaspete, mai ales în contextul actual, când se recomanda evitarea zonelor aglomerate.

Platforma va fi disponibilă în luna aprilie a acestui an. Până atunci, cei interesați pot trimite către DAJ Botoșani ([email protected]), solicitări de intenție pentru integrarea în aplicație/platformă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *