Magazinele Penny deschise în Botoșani și-au schimbat programul începând de joi, 26 martie. S-a modificat ora de închidere, dar, de asemenea, persoanele în vârstă au prioritate.
Astfel, de luni până sâmbătă, noul program va fi 7:30 – 21:00. Duminica, programul va fi 8:00 – 19:00.
Penny Market introduce şi măsuri speciale pentru persoanele vârstnice, de peste 65 de ani. Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranţă, au prioritate în magazin şi la casa de marcat în intervalul orar 11:00 – 13:00.