În spitalul din Timişoara s-au vindecat 51 din 54 de pacienţi cu coronavirus. Ce au făcut diferit medicii de aici

O speranță de vindecare, în lupta cu acest virus înspăimântător, vine de la Timișoara.

În Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” au fost tratați cei mai mulți dintre pacienții vindecați. Mai exact, din 54 de oameni depistați pozitiv, 51 au plecat sănătoși acasă.

Medicii din Timișoara recunosc că folosesc o altă schemă de tratament, față de celelalte centre din țară, deoarece atâta timp cât nu există un protocol național, fiecare centru își stabilește, propriul protocol, potrivit Stirile Protv.

Florin Oancea, primarul orașului Deva, este unul dintre pacienții, internați în Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara. După 14 zile de tratament, echipa medicală l-a declarat vindecat, iar acum este acasă.

Florin Oancea, primarul orașului Deva: „Ni se bătea în geam și ne anunțau că, alături de micul dejun, avem și acea tabletă. Când am luat tableta, am văzut că lângă era o hârtie și era impresionant. Mi-au dat și lacrimile. Scria: “Chiar dacă nu ne vedeți, să știți că suntem aproape de dumneavoastră și orice problemă veți avea, nu ezitați să sunați la numărul de telefon. Impresionat.”

În total, la Timișoara, din 54 de pacienți depistați pozitiv cu Coronavirus, 51 au fost deja externați. Astfel, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a devenit centrul din România cu cea mai mare rată de pacienți vindecați de Covid-19.

De tratament s-a ocupat medicul specialist Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase. Doctorul susține că folosește o altă schemă față de celelalte centre din țară. S-a stabilit această politică terapeutică astfel încât, la nivel de țară, să fie testate în același timp forme de tratament diferite, tocmai pentru a-l găsi pe cel mai eficient.

La Timișoara, echipa medicală a stabilit administrarea unei singure tablete pe zi, care conține două substanțe antivirale.

Virgil Musta, medic specialist, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara: „Atâta timp cât nu este un protocol național, fiecare centru își stabilește propriul protocol. Se folosește o tabletă care conține două substanțe antivirale. Nu este nici foarte complicat.”

În cazul celor 51 de pacienți cu Covid-19, rezultatele pozitive au apărut după trei sau cinci zile de la administrarea primei pastile.

Schema de tratament folosită la Timișoara a dat randament pentru tratarea formelor ușoare. Pentru cele severe și cele care necesită internare la Terapie Intensivă, susține medicul Virgil Musta, folosește aceeași schemă ca în restul centrelor din țară.

Medicul spune că s-a inspirat din mai multe studii făcute în China și Italia.

Virgil Musta, medic specialist, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara: „Primesc telefoane de peste tot, și din străinătate. Chiar acum am primit un telefon din Elveția care ne solicită să le spunem protocolul nostru, că s-a auzit peste tot că avem niște rezultate foarte, foarte bune.”

Succesul se datorează și faptului că în spital sunt reguli stricte.

Numărul pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara este în continuă dinamică, iar medicii se pregătesc să facă față oricărei situații.

În fiecare secție, au fost montate filtre de decontaminare. Medicii care petrec foarte puțin timp lângă un pacient poartă combinezoane, măști, mănuși și ochelari de protecție. Lucrează în echipe astfel încât, în caz de îmbolnăvire, să nu fie infectat tot personalul.

Virgil Musta, medic specialist, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara: „Intră doar cei care sunt antrenați, pentru că primul obiectiv pe care îl consider eu cel mai important, e de a ne păzi noi, să nu ne contaminăm, pentru că dacă noi ne contaminăm, nu are cine să îngrijească pacienții.”

În lucru, la Timișoara, sunt încă 100 de teste. Protocolul spune că după două teste negative consecutiv, pacienții pot fi externați, însă mai stau în izolare la domiciliu încă 14 zile.

Invitatul Știrilor Pro TV, Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase din Timișoara a dat mai multe detalii despre cazurile din Timișoara și despre măsurile de prevenție împotriva coronavirusului.

Principalele declarații ale medicului

► Secretul oamenilor vindecați din Timișoara este și conjunctura favorabilă și seriozitatea colectivului de medici și asistente, care participă la tratarea acestor pacienți.

► Marea majoritate a acestor pacienți au fost tineri, unii dintre ei asimptomatici, fără patologii asociate, ceea ce ne-a permis ca tratamentul administrat să fie eficient și după două, trei, cinci zile de tratament să obținem două teste negative și să externăm pacienții. Am luat totuși măsura de precauție să rămână în autoizolare la domiciliu timp de 14 zile cu repetarea acestor teste la 12 și 14 zile.

► Schema de tratament face parte din protocolul național, pe care l-am analizat împreună cu Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş” și o parte a acestui protocol am hotărât să fie folosit în clinica noastră. Între posibilitățile terapeutice prevăzute în protocolul național, noi am ales o anumită posibilitate, care prevede un tratament cu o singură tabletă, ceea ce permite o foarte bună complianță a pacienților și până acum, aparent, cu rezultate foarte bune.

► În primul rând, este important, noi ca personal să fim protejați și avem reguli foarte clare, circuite foarte clare și echipamente de protecție. Riscul scade cu cât contactul cu pacienții este mai scurt. Mergem o dată pe zi la vizită, după care doar dacă este necesar. Am vrut să le facem cunoscut acest lucru pacienților, pentru că au tendința să creadă că sunt lăsați în izolare, fără ca cineva să aibă grijă de ei. În plus, am hotărât să le trimitem bilețele și să ii înștiințăm că orice problemă au ne pot contacta telefonic.

► Nu cred că există niciun tratament miraculos, nici de prevenție și nici de tratat, ci cel mai important este să respectăm toate regulile, ca să nu facem această boală. Este vorba despre regulile care împiedică transmiterea aeriană a virusului, cât și cele care permit transmiterea prin mâini murdare. Trebuie să ne dezobișnuim să ducem mâna la gură, la ochi, pe față, să ne dezobișnuim să mâncăm în oraș, să ne spălăm cât mai des pe mâini și să considerăm că orice suprafață și orice persoană pe care o putem întâlni este la ora actuală, contaminată cu acest virus.

► Și persoanele izolate pot fi infectate și e nevoie să nu se transmită mai departe această infecție, iar pe plan internațional se discută și posibilitatea reinfecției și trebuie să avem grijă și să respectăm regulile.

► Se prevede că vom ajunge la vârful pandemiei în țara noastră probabil imediat după Paște sau în jurul Paștelui.

► Suntem la începutul unui drum lung, avem nevoie de anduranță și de voință și, din păcate, va trebui să respectăm  aceste reguli până la sfârșitul jocului, pentru că altfel riscăm să pierdem acest război pe care îl avem la ora actuală cu virusul.

► Este important să avem o coeziune socială și să acționăm împreună, să ajutăm persoanele care sunt supuse acestui risc și bătrânii, ca să nu se infecteze, pentru că aceștia sunt primii care vor ajunge în terapiile intensive și sunt risc de deces, dar în același timp trebuie să ne protejăm pe noi.

One thought on “În spitalul din Timişoara s-au vindecat 51 din 54 de pacienţi cu coronavirus. Ce au făcut diferit medicii de aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *