Răzvan Rotaru: Câștigurile de la Loteria Română trebuie folosite pentru sprijinirea sistemului de sănătate pentru dotări și echipamente medicale destinate combaterii COVID-19

Deputatul PSD Răzvan Rotaru face un apel public la Guvernul României să folosească fondurile de câștiguri ale Loteriei Române pentru a sprijini în cel mai scurt timp sistemul de sănătate din România pentru a face față combaterii pandemiei de COVID-19.

Câștigurile de la Loteria Română trebuie folosite pentru sprijinirea sistemului de sănătate pentru achiziționarea de teste și pentru dotări cu echipamente medicale destinate combaterii COVID-19. Sunt bani publici, sunt disponibili imediat și se poate face foarte ușor redirecționarea acestor fonduri către sistemul sanitar. Medicii și spitalele din toată țara trebuie sprijinite în lupta împotriva coronavirusului, cu măsuri clare, dar și cu fonduri, nu cu promisiuni de rectificări peste trei săptămâni, cum anunța domnul Orban. E târziu, atunci pentru că numărul îmbolnăvirilor va crește. Acum trebuie să ia decizia de a suplimenta fondurile pentru a oferi suport personalului medical care e în prima linie în lupta cu COVID-19”, a declarat Răzvan Rotaru.

Parlamentarul botoșănean îi solicită ministrului Finanțelor Publice Vasile Cîțu să emită urgent un ordin de ministru prin care să pună la dispoziția Ministerului Sănătății toate fondurile de câștig de la Loteria Română.

Domnul ministru al Finanțelor Publice are obligația să găsească toate fondurile disponibile pentru a oferi suportul necesar medicilor și personalului medical din unitățile sanitare din fiecare județ. Deschideți visteria Loteriei Române și transferați de urgență fondurile către domeniul sanitar. E vital să luăm acum măsuri pentru dotarea spitalelor și echiparea medicilor, nu peste o săptămână când va fi prea târziu. Lăsați orice alte preocupări și alocați bani pentru sănătatea românilor”, a completat deputatul PSD.

3 thoughts on “Răzvan Rotaru: Câștigurile de la Loteria Română trebuie folosite pentru sprijinirea sistemului de sănătate pentru dotări și echipamente medicale destinate combaterii COVID-19

  1. Da ce-ai zice daca s-ar confisca averile PSD-istilor care nu le pot justifica.
    Si ca sa fiu echidistant propun sa se confiste averile nejustificate la toti politicenii si o sa avem bani pentru 200 de spitale complet utilate.

  2. DOAR PENSIILE SPECIALE CE SE RIDICA LA UN MILIARD DE EURO PE LUNA CE MERG LA JEFUITORII DIN PLOLITICA !
    DAR AU VENIT LA PUTERE AI NOSTRI GALBEJITI SI PORTOCALII SI LE SCOT SIGUR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *