Asistent medical din Botoșani infectat cu COVID 19. Ce medicamente a primit pentru tratament

Petru Fandolea, un botoșănean asistent medical la un spital din Milano, a fost infectat de un bolnav diagnosticat greșit. Petru și-a revenit acum, dar este consemnat acasa pentru că, deși vindecat, înca poate transmite virusul.

Românul, de loc din Botoșani, este de 13 ani în Italia și lucrează în secția de Medicină Internă a unui spital din zona de sud-est a orasului Milano.

Povestește că era de garda în noaptea de 21/22 februarie, când a intrat în contact cu un pacient diagnosticat greșit. Pe 24 februarie a făcut primul test iar boala a început pe 9 martie. Până atunci a trebuit sa lucreze în continuare.

“Pe 9 martie am avut friguri și febră 39,2°C. De atunci a început boala. Până atunci a fost perioada de incubație. Am avut mialgie, cefalee”, povestește Petru Fandolea.

“Am refăcut testul pe 12 martie si am avut rezultatul ,,pozitiv” pe 13. Febra și frigurile le-am tratat cu Paracetamol. Am băut multe lichide, simțeam, oricum, gura uscată și știam și eu dar și medicii mi-au recomandat să beau. Nu transpiram foarte mult dar în stări febrile e necesar aportul de lichide. Am stat 6 zile acasa, 5 la spital, deoarece o prietenă medic si soția ,,au complotat” să mă internez.

La spital am primit medicație dimineața și seara Kaletra 400 g și Plaquenil 200 g. În plus în cazul bolnavilor covid-19 există o lipsă de potasiu, așa că primeam și o capsulă pe zi de 600 g (dimineața și seara). Omeprazol dimineata pentru ca restul pastilelor enumerate aici dau tulburări gastro-intestinale”, ne-a mai spus el.

“In rest, multă suferință zi și noapte. Oboseala și starea de rău cu friguri și febră începeau de la amiază și continuau și noaptea. Durata bolii este de 7-10 zile. Eu am fost 12 zile bolnav. Pe urmă n-am mai avut febră, friguri … Acum sunt doar slăbit, tremur de slăbiciune. Sunt acasa, externat, în carantină deoarece sunt contagios în continuare două săptămâni”.

Întreg spitalul în care lucrează Petru a fost transformat de autoritățile italiene în spital de tratament pentru pacienții cu COVID 19.

Sursa: Desteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com