Prima mare firmă din Botoșani care își închide porțile. Toți salariații, trimiși în șomaj tehnic

sediu apetrans BotosaniUna dintre cele mai cunoscute firme de transport din Botoșani, societatea comercială Apetrans SRL, a anunțat că își suspendă temporar activitatea, pe fondul epidemiei de coronavirus.

Administratorul firmei, Marian Apetrei, a anunțat, vineri, că va sista, începând de sâmbătă, atât cursele interjudețene pe care le are, cum ar fi cele spre București, Timișoara sau Cluj, dar și cursele din județ, printre care cele mai importante sunt cele spre Dorohoi și Darabani.

De asemenea, Apetrans va închide autogările din Botoșani și Dorohoi, dar și magazinul de piese auto, stația ITP și service-ul auto pe care le deține. În același timp, va fi suspendată și activitatea agenției de turism Apetrans Tour, însă o angajată va oferi clienților săi consiliere prin telefon.

Măsura este luată ca urmare a faptului că domeniile de activitate în care activez, transporturi și turism, sunt cele mai lovite de această criză provocată de epidemia de coronavirus”, a afirmat Apetrei.

Acesta spune că, în ultimele zile, autocarele spre și dinspre București, spre exemplui, au mers cu foarte puțini călători, generând astfel pierderi importante.

Totodată, spune el, măsura este una de securitate pentru angajați, care sunt foarte expuși la viruslui COVID-19.

Toți cei peste 70 de salariați ai Apetrans SRL vor pleca în șomaj tehnic. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *