Școlile din județul Botoșani nu au fonduri pentru materiale de igienă. Apelul făcut de deputatul Mihaela Huncă către Instituția Prefectului

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, a făcut vineri un apel către Instituția Prefectului și primăriile din județ să găsească soluții pentru ca școlile din județul Botoșani să primească fonduri pentru materiale de igienă și dezinfectante.

Huncă a declarat că aproximativ 90% dintre școlile din județul Botoșani nu au fonduri pentru a procura aceste materiale.

Cel mai răspândit apel al autorităților în ultima perioadă a fost acela ca toți cetățenii să se spele, să folosească săpunul, să folosească dezinfectanți. Aceste măsuri, din păcate, nu se pot aplica la școli. Este bine că acum copiii nu sunt la școală, că dacă erau, era o nebunie. Așa sună foarte frumos, ca în toate instituțiile să avem săpun, să avem hârtie, să avem soluții pentru dezinfecție, dar foarte multe conduceri ale unităților de învățământ din județul Botoșani, majoritatea, în procent cde 90%, ne-au semnalat faptul că nu au resursele financiare pentru a asigura aceste materiale de igienă. Unele dintre unitățile de învățământ vor să realizeze în această perioadă igienizarea și a localului de școală, și e foarte bine pentru că la un moment dat copiii se vor întoarce în școli, iar școlile trebuie să fie igienizate și trebuie să aibă materialele necesare de igienă, și mă refer la hârtie, săpun, la soluție de dezinfecție. Fac un apel către Prefectura Botoșani pentru a avea grijă de școlile din județul Botoșani și pentru a vedea ce soluții găsește pentru ca împreună cu primăriile să asigure fondurile necesare”, a spus Mihaela Huncă.

Deputatul Pro România a declarat că a luat legătura cu mai multe primării din județ și răspunsul primit a fost acela că nu sunt fonduri în acest sens. 

În situația în care ne aflăm este necesar să avem grijă de școlile din județul Botoșani. În alte județe deja s-au făcut stocuri la școli cu aceste materiale de igienă. Este un apel către prefectură, către primării și către directori, să pună în practică acest lucru. Nu trebuie să glumim cu perioada în care ne aflăm și ar trebui să luăm măsuri și să nu așteptăm de la ministere, pentru că nici nu mai știm ce premier avem și ce măsuri se iau. Noroc ca mai este Raed Arafat, mai sunt medici cu experiență care ajută în această perioadă să se ia anumite măsuri pentru a se stopa această epidemie”, a adăugat deputatul botoșănean. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *