Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii de pe 15 străzi din municipiul Botoșani

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, mâine, 11 martie a.c., începând cu ora 07.30 pe următoarele străzi din municipiul Botoșani: Independeței, Peneș Curcanu, Ion Pillat, Tudor Vladimirescu, Călugăreni, Al. Vasile Alecsandri, Rozelor, Al. Alba Iulia, Muncel, Săvenilor, Al. Slt. Ion Elefterescu, Al. Parcul Tineretului, Carmen Sylva, Crinilor și Grigore Antipa. 

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *