FOTO Reapare Miliţia pe străzile din Botoşani. Maşina unicat dispune de toată dotarea folosită de miliţieni înainte de 90

Un botoşănean a investit importante sume de bani pentru recondiţionarea unui autoturism Dacia pe care l-a transformat în maşină de Miliţie, aşa cum era denumită Poliţia înainte de 1990.

Vopsită în culorile specifice unei maşini de miliţie, dar şi inscripţionată corespunzător, Dacia 1300 a fost transformată în maşină de epocă. Ea a produsă în anul 1975 în Uzina de Automobile Piteşti, iar, după ce a cumpărat-o de la un ieşean, a fost transformată în ceea ce este astăzi.

Proprierul autoturismului, Marcel Ciocan, spune că face totul din pasiune pentru maşinile vechi, dar şi ca urmare a faptului că retrăieşte momentele de dinainte de Revoluţie.

Am trecut prin anii aceia şi ştiu ce a fost. Cine nu a trecut nu ştie, dar care a trecut are amintiri, frumoase sau urâte„, a spus proprietarul.

Botoşăneanul a făcut demersuri la autorităţi pentru omologarea maşinii respective. 

Miliţia dispune şi de girofarurile originale, de staţia de emisie- recepţie cumpărată de la colecţionari, dar şi de radarul cu care opera la momentul respectiv. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *