Patronul din Botoșani, care făcea avere din trafic de droguri, a fost arestat. Șoferul a ajuns și el după gratii, dar nu și soția

Soții Vasiliu, care domiciliază în satul Vlădeni-Deal, din comuna Frumușica, județul Botoșani, au o firmă de transport ce efectuează curse din România, în Marea Britanie. Au folosit-o ca paravan pentru trafic de droguri, iar procurorii DIICOT i-au prins în flagrant delict.

Nicușor Cristian  Vasiliu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri. La fel s-a întâmplat și cu șoferul său, Bogdan Marian Ababei, în schimb, soția acestuia, Mariana Vasiliu, a fost pusă sub arest la domiciliu pentru 30 de zile.

„Instanța admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, privind luarea măsurii arestării preventive a inculpaților Vasiliu Cristinel Nicușor (cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de introducere fără drept în țară de droguri de mare risc) și Ababei Bogdan Marian (cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere fără drept în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc) și, în consecință, dispune arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile. Respinge, ca nefondată, propunerea privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatei Vasiliu Mariana. Ia față de inculpată, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în decizia Tribunalului Iași.

Șocant! O botoșăneancă şi-a adus copilul de 7 ani într-o combinaţie cu un kilogram de cocaină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *