Directorul Spitalului Dorohoi, după controlul inspectorilor de la Protecția Consumatorului: Filmările au fost tendențioase. Noi nu punem în pericol pacienții

Directorul Spitalului Municipal Dorohoi, Sergiu Bogdan Anton, s-a arătat revoltat după imaginile realizate de comisarii de la Protecția Consumatorului, în tipul controlului efectuat în unitatea medicală. El susține că filmările au fost tendențioase, iar spitalul nu este sub nicio formă un focar de infecție.

DSP, de altfel singura instituție abilitată să controleze spitalele, a venit astăzi în control după ce s-au autosesizat din presă, că au văzut filmările, și nu au găsit nicio neregulă. Sunt chestiuni minore pe care le avem de corectat. Să mai dăm un var, să avem grijă cum păstrăm alimentele, dar de aici și până la ce s-a arătat în presă este cale lungă. S-a insistat foarte mult pe un spațiu dezafectat pe care îl avem noi, dar este o încăpere dezafectată, în subsol, acel spațiu este gol și întreaga clădire va fi reabilitate în curând printr-un proiect european de șase milioane de euro. Nu avea rost să dăm banii pe renovare doar pe acel spațiu, când întreaga clădire urmează să fie renovată”, ne-a declarat directorul Sergiu Anton, care a adăugat că Spitalul Dorohoi este singurul acreditat din Botoșani, care a trecut de la gradul V la gradul III.

El a precizat că nu este implicat politic și nu înțelege de ce au acționat astfel reprezentanții ANPC.

„E adevărat că nu toate lenjeriile sunt noi, dar toate sunt curate. Noi nu punem sănătatea pacienților noștri în pericol. Ei au intrat într-un salon cu patru paturi. Trei aveau lenjerii noi, una era veche, s-au dus la aceea, au tras de ea mai tare și au insinuat că toate lenjeriile sunt așa”, ne-a spus directorul spitalului, care a transmis și câteva fotografii pentru a exemplifica cum arată de fapt Spitalul Dorohoi.

 

2 thoughts on “Directorul Spitalului Dorohoi, după controlul inspectorilor de la Protecția Consumatorului: Filmările au fost tendențioase. Noi nu punem în pericol pacienții

  1. Un internat să filmeze mizeriile ….E bine ca au arătat și cei rau se știe că există o indolența din partea personalului medical ,privesc bolnavii ca pe niște supuși parca le sunt datori..
    .lăsați abureala…șpagă in spitale primează…DNA e o instituție la comandă politică doar…salariile imense de ordinul miilor de euro si tot spaga rezolvă situațiile…medicale deosebite

  2. Bai spagarilor sa va fie rusiine sa vorbiti , aveti tupeu aveti salariil de mii de euro si tot spagi aveti unu arestat si tu ai luat dar inca nu esti probart …se rezolva incet daca faci asta te lucram in trei luni sorina te asteapta … vai fi lucrat de ai tai…. vad ca nu te mai saturi si cum arata unu realitatea sari … macar taci din fleaca..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *