DSP Botoșani, despre coronavirus: Nu a fost încă necesară dispunerea măsurii de carantină, dar avem persoane în autoizolare la domiciliu

În contextul evoluției în China și la nivel european a noii infecții cu coronavirus și a informării asupra existenței unui cumul de cazuri pe teritoriul Italiei în zone în care locuiesc și persoane de cetățenie română, la nivel național au fost dispuse o serie de măsuri cu rolul de a limita posibilitatea evoluției infecției pe teritoriul nostru.

Astfel, toate persoanele care revin în România din China sau anumite regiuni ale Italiei sunt chestionate la intrarea pe teritoriul țării și se dispun măsuri în funcție de zona de proveniență.

Măsurile pot fi de plasare în carantină sau izolare la domiciliu.

Pentru persoanele care au revenit pe teritoriul județului Botoșani nu a fost încă necesară dispunerea măsurii de carantină, dar avem persoane în autoizolare la domiciliu care sunt monitorizate zilnic de către personalul DSP.

Pentru a preveni și limita posibile efecte ale infecției cu noul coronavirus, toate instituțiile statului au dispus măsuri și desfășoară acțiuni specifice. Astfel, s-au identificat locații în care să poată sta în carantină persoanele care vor necesita acest lucru și se menține legătura permanentă cu structurile sanitare (medici de familie, spitale SAJ, SMURD) pentru a putea interveni rapid în cazul în care persoane aflate în izolare la domiciliu vor necesita asistență medicală, se arată într-un comunicat al Direcței de Sănătate Publică Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *