FOTO A fost semnat contractul pentru autobuzele care vor înlocui tramvaiele în Botoșani. Vezi de când ar putea circula prin municipiu!

Marți, a fost semnat contractul pentru achiziția de autobuze în leasing de către Eltrans, care vor înlocui tramvaiele pe perioada derulării proiectului  privind reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul în municipiul Botoșani.

Victor Ivănescu, directorul societății Eltrans, a declarat că valoarea contractului este de 9,8 milioane lei pe cinci ani, respectiv 18.000 lei pe bucată pe lună, existând posibilitatea de prelungire a contractului de leasing spre șapte ani, în cazul în care proiectul nu va fi finalizat.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că acest moment este unul așteptat de mult timp și nu a scăpat ocazia de a arunca săgeți către fosta guvernare PSD, spunând că dacă aceasta nu ar fi pus piedici, acest contract putea fi semnat încă de acum doi ani. 

Este un moment  important în Botoșani și îndelung asteptat. Îmi exprim în primul rând satisfacția că s-a depășit orice barieră la o licitație care putea să dureze șase luni, un an sau doi, dar s-a desfășurat foarte repete, pentru  că am avut un partener viabil, care și-a arătat interesul și lucrurile au mers repede. (…) Pe lângă satisfacția respectivă, am și un momet clar de insatisfacție, pentru că acest lucru putem să-l facem și acum un an sau 2 ani.  Trebuia să se întâmple un singur lucru: să semnăm contractul cu reprezentanții ministerului, lucru care nu s-a întâmplat. Nu am înțeles de ce. Același contract puteam să-l semnăm în noiembrie 2018 și câștigam timp”, a spus Flutur.

Noile autobuze vor circula prin municipiul Botoșani cel mai probabil la mijlocul lunii mai, începutul lunii iunie, iar costul biletelor va rămâne neschimbat.

Autobuzele vor avea o capacitate de 73 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *