Efectele vijeliei, la Botoșani: Acoperișuri smulse de pe blocuri, stâlp de telefonie și fire electrice rupte

Urmare a manifestării fenomenelor meteo prognozate (vânt puternic), în ultimele cinci ore, la dispeceratul integrat ISU – SAJ au fost primite 13 apeluri de urgență. Cetățenii au semnalat faptul că vântul puternic a desprins o parte din acoperișurile unor blocuri din municipiile Botoșani și Dorohoi, a rupt fire electrice la Hudești și Flămânzi și a doborât un stâlp de telefonie la Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu.

Pentru înlăturarea elementelor de acoperiș, care se puteau desprinde oricând și să rănească trecătorii sau să avarieze autoturismele parcate în zonă, au intervenit pompierii militari din Botoșani și Dorohoi. În total, au fost zece intervenții. La Botoșani, s-a acționat pe strazile Împărat Traian, Primăverii, Bulevardul Mihai Eminescu, Grivița, Gheorghe Avrămescu, Săvenilor, Aleea Nucului, Calea Națională, iar la Dorohoi, pe Bulevarul Victoriei.

 În celelelate trei situații de urgență au intervenit pompierii voluntari și echipe ale furnizorului de energie electrică.

 Județul Botoșani este sub avertizare de „Cod Portocaliu” de vânt până la ora 18.00, iar până la ora 23.00 sub incidența unui „Cod Galben” de vânt.

Pe timpul manifestării fenomenelor meteo, îi sfătuim pe botoșăneni să nu parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe sau anexe gospodărești. De asemenea, le recomandăm să nu atingă firele căzute la pământ, să asigure elementele de construcție și să nu se adăpostească lângă construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

Nu aprindeți focul în aer liber!

Sursa: comunicat ISU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *