Două persoane rănite, iar 20 evacuate după o explozie la un bloc

Peste 30 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN ( Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear ), o autospecială pentru transport efective și patru autospeciale pentru primă intervenție, au intervenit în municipiul Slatina, strada Aleea Mărului, la o explozie urmată de incendiu, produsă la o garsonieră situată la etajul al treilea.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea persoanelor aflate în bloc. În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conștientă, cu arsuri de gradul II la nivelul capului și suspiciune de fractură la membrul superior stâng și un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conștient, cu arsuri de gradul II la membrul superior drept. Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La fața locului a fost asistată și o femeie, cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.

Sursa: Cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *