Bugetul Consiliului Județean votat doar de consilierii PSD. Ce nemulțumiri au avut consilierii PNL

Bugetul Consiliului Județean și a instituțiilor din subordine a fost votat, marți, de consilierii județeni, în cadrul unei ședințe extraordinare. 

Bugetul județului este anul acesta de 418 milioane lei pe partea cheltuieli, respectiv 208 milioane lei pentru funcționare și 210 milioane lei la dezvoltare.

Consilierul liberal Radu Anton a preciat faptul că s-a suplimentat suma la partea de dezvoltare cu 66 milioane lei și că cheltuielile la secțiunea de dezvoltare sunt anul acesta la același nivel cu cele de funcționare, lucru, care spune el, nu s-a întâmplat și anul trecut.

Problema este de unde asigurăm acești bani suplimentari, acest deficit. Este clar că se pleacă pe ideea că acele obiective prinse în lista de investiții nu au șanse de finalizare. Am observat că a crescut fondul de salarii la Aparatul Consiliului Județean. Unele creșteri sunt prevăzute de lege, dar având în vedere că s-au atras atât de puțini bani europeni, doresc o informare: câte persoane primesc spor de lucru la proiectele europene și care este suma alocat ”, a spus Anton.

Consilierul județean a mai atras atenția că investițiile prin PNDL nu sunt finalizate și că pe lista de investiții nu există prevederi privind terenul de aterizare pentru elicoptere, dar nici pentru extinderea parcării de la Spitalul Județean.

Social-democrații au intervenit și au spus că bugetul pe 2020 este corect întocmit  și proporționat. 

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a declarat că problema privind realizarea heliportului nu ține de Consiliul Județean și că extinderea parcării la Spitalul Mavromati reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean.

Acolo este un teren privat și se fac demersuri din partea conducerii spitalului și sunt discuții cu proprietarul. Interesul este să achiziționăm acest teren, dar nici nu putem arunca sume uriașe. În ceea ce privește investiții prin PNDL, problema este a constructorilor. Facturile au fost achitate, însă nu putem pune presiuni pe ei legat de termene”, a precizat Birta.

Bugetul a fost votat doar de consilierii PSD, cei din PNL abținându-se de la vot. 

Vezi aici unde merg banii!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *