Târgul Mărțișorului, pe Pietonalul Unirii. Când are loc evenimentul!

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, sub patronajul Consiliul Judeţean Botoşani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani, organizează, în perioada 27 februarie- 1Martie 2019, Târgul Mărţişorului, Ediţia a X-a.

Manifestarea are ca obiectiv principal menținerea activității de confecționare a mărțișoarelor, aceste talismane nelipsite în comunitățile rurale de altădată. Participanții trebuie să expună mărțișoarele realizate manual, evitând în propriile expoziții mărțișoarele achiziționate din comerț sau realizate de către dânșii într-o manieră care să imite linia produselor în serie.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani urmărește ca participanții la aceste târguri să respecte anumite exigențe impuse de criteriile estetice promovate cu mult timp în urmă de către comunitățile rurale care reușeau să confecționeze aceste talismane în funcție de eposul moldav, de datinile şi de credinţele existente. În acest sens, se urmărește ca motivele abordate să aparțină culturii noastre populare și să transmită conotațiile specifice poporului nostru legate de acest simbol.

Expoziţiile cu vânzare ale participanţilor vor prezenta,  cu precădere,  motive tradiţonale româneşti, evitând pe cât posibil preluarea infuenţelor din alte culturi, tocmai pentru a asigura perenitatea culturii noastre populare şi pentru a promova simbolurile unice şi autentice care pot asigura individualitatea poporului nostru.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 februarie, ora 12, pe Pietonalul Unirii Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *