Numărul afecţiunilor coloanei vertebrale creşte în rândul tinerilor botoşăneni

Spitalul de Recuperare
Spitalul de Recuperare

Numărul adolescenţilor care ajung, lunar, la medic, din cauza afecţiunilor provocate de o serie de tulburări de statică ale coloanei vertebrale ca urmare a poziţiei incorecte şi prelungite la calculator este din ce în ce mai mare. Peste 70 la sută dintre tinerii botoşăneni care se prezintă într-o lună la medic suferă de diferite afecţiuni ale coloanei vertebrale şi au în jur de 18-19 ani.

„Din 20 de pacienţi care vin la noi,într-o lună, cam 15 dintre ei suferă de boli tulburări de statică a coloanei vertebrale din cauza poziţiei incorecte şi prelugite la calculator. Ei nu conştientizează cum trebuie menţinută poziţia la calculator şi în timp apar aceste tulburări. Asta deoarece ei, până la vârsta de 25 ani, sunt în creştere, iar oasele lor sunt în formare”, a declarat medicul-şef al secţiei de Reumatologie din cadrul Spitalului de Recuperare „Sfântul Ghorghe” Botoşani, Mihaela Aursulesei.

Afecţiunile de care aceşti tineri suferă, sunt multiple şi care, odată dobândite, pot fi remediate în timp, în urma unor tratamente de recuperare destul de anevoioase. Apariţia scoliozei, discopatii cervicale, discopatii lombare, cifoze, cifoscolioze sunt doar câteva din bolile pe care calculatorul le provoacă organismului uman. Poziţia vicioasă şi îndelungată în faţa monitorului duc vrând-nevrând la apariţia acestor boli, iar tinerii, în urma depistării lor, sunt supuşi unor tratamente de recuperare.

 „Atunci când se prezintă cu părinţii la medic şi sunt diagnosticaţi cu una din bolile specifice coloanei, sunt îndemnaţi spre recuperare la aşa-zisa –şcoala spatelui- în sensul că ei învaţă cum să-şi menţină poziţia corectă, fac exerciţii de îndreptare”, mai declară Mihaela Aursulesei.

Medicul botoşănean recomandă tinerilor care îşi petrec mult timp în faţa calculatorului să-şi controleze poziţia în faţa monitorului. Aceasta trebuie fie relaxată, pe un scaun care să permită genunchilor să fie puţin mai sus de bazin. Important este ca poziţionarea picioarelor să fie la un unghi de 30 de grade astfel încăt să fie permisă relaxarea muşchilor. Foarte importante, în lucrul cu calculatorul, sunt pauzele în care individul trebuie să execute exerciţii de relaxare a musculaturii. Trebuie evitată, de asemenea ridicarea greutăţilor mai mari de 2 kilograme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *