Criminalul din Botoșani, care a săpat un perete pentru a scăpa din Penitenciar, a dat foc la celulă. E închis pentru patru crime

Deținutul din Botoșani, care anul trecut a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla scobind peretele a dat foc, marți, camerei de izolare în care era. În mod normal, la izolare nu avea cum să aibă asupra sa brichetă sau chibrite.

Potrivit unui comunicat Penitenciarului Gherla, acesta a aprins o pătură. Incidentul a fost descoperit repede, astfel că nu s-au înregistrat alte pagube materiale sau rănirea deținutului.

Deținutul a fost supus unui control medical, în urma căruia s-a constatat că starea sa de sănătate este corespunzătoare, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre deținutul Mădălin Lupu, cel care a vrut să evadeze anul trecut prin scobirea peretelui celulei.

Și-a incendiat camera și a dat foc la o pătură și la o căciulă plină cu ziare astfel că s-a umplut de fum camera și holul secției de deținere. El executa o pedeapsă cu izolare de 10 zile și a fost transportat apoi la Spitalul Penitenciar Dej. În mod normal, la izolare nu avea cum să aibă asupra sa brichetă sau chibrite, se va verifica și acest aspect”, au spus sursele.

Anul trecut, deţinutul a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla scobind peretele, dar a fost prins. Surse judiciare spuneau atunci că Niki Mădălin Lupu, condamnat la închisoare pe viaţă pentru patru crime, a săpat un tunel în zidul camerei de deţinere, în spatele frigiderului. Deținutul uda tunelul cu apă pentru a atenua zgomotele. Intenţia lui Lupu era să sară gardul în curtea bisericii Penitenciarului Gherla şi de acolo în fabrica dezafectată de mobilă a închisorii.

Tentativa de evadare a fost zădărnicită în urma informaţiilor primite de gardieni de la doi deţinuţi, colegi de celulă cu Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *