Bilanţul morţilor pe şoselele din Botoşani în 2019: Numărul persoanelor decedate a crescut cu 52,17% faţă de anul 2018

Situație îngrijorătoare în județul Botoșani. Numărul accidentelor rutiere a fost anul trecut în creștere, însă alarmant este faptul că numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere a crescut anul trecut cu peste 50%, potrivit bilanțului anual prezentat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

În ceea ce priveşte evoluţia accidentelor de circulaţie, acestea au crescut cu un procent de 4,00% faţă de anul 2018. S-au înregistrat cu 9,09% mai multe accidente grave şi cu 8,69 % mai multe accidente uşoare.

Referitor la victimele accidentelor rutiere, numărul persoanelor decedate a crescut cu 52,17% faţă de anul 2018. A scăzut, însă, atât numărul persoanelor rănite grav cu 0,81 % faţă de anul precedent, cât şi numărul persoanelor rănite uşor cu 10,35 %.

Principalele cauzele  ale accidentelor grave soldate cu victime omeneşti înregistrate în anul 2019 pot fi structurate astfel: abaterile pietonilor şi bicicliştilor, nerespectarea regimului de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului.             

În perioada analizată s-a avut în vedere eficientizarea activităţilor de combatere a principalelor cauze frecvent generatoare de evenimente rutiere, acţiunile fiind organizate şi desfăşurate punctual pe anumite categorii de abateri, sectoare de drum şi intervale de timp.

În  cadrul  activităților  de control  și  supraveghere  a  traficului  rutier  cât  și  prin  exploatarea  unor  date cu valoare operativă,  la  nivelul  întregului  județ,  efectivele  de  poliție  rutieră  au  descoperit  și  instrumentat cu 1,98% mai puţine   infracțiuni decât în anul precedent şi au constatat şi sancţionat cu 10,83% mai multe abateri contravenţionale la regimul circulaţiei, se mai arată în bilanțul IPJ Botoșani. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *