Autorul crimei de la Oneaga a fost prins de polițiști. Are 19 ani

botosani, stiri, arestat, politieAutorul crimei de la Oneaga a fost prins duminică dimineață și se află în custodia polițiștilor din cadrul S.I.C..
 
În noaptea de 1 spre 2 februarie, în jurul orei 00.05, oamenii legii au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, din localitatea Oneaga, comuna Cristesti, se află căzut, în stare de inconștiență, pe drumul public din centrul localității de domiciliu, fără a fi cunoscute alte detalii.
 
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, pornite de la un eveniment rutier produs în aceeași seară, un tânăr de 19 ani, din comuna Cristesti,  a lovit victima, cu pumnul, în zona capului, aceasta căzând pe sol, după care a plecat în loc necunoscut.
 
Echipajul medical ajuns la fața locului, a declarat decesul victimei.
 
În cauză a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, fiind sesizat   Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com