Tamara Ciofu, PSD: Guvernarea liberală nu a luat măsuri concrete pentru creșterea ratei de vaccinare a categoriilor de populație vulnerabilă împotriva gripei și rujeolei

Deputatul social-democrat Tamara Ciofu, de profesie medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie, atrage atenția că este nevoie urgentă de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare pentru categoriile de populație vulnerabilă. Nevaccinarea copiilor poate conduce la epidemii care nu îi afectează doar pe copiii nevaccinați. Virușii pot dezvolta tulpini noi care rezistă la vaccinurile administrate celorlalți copii. 

În acest sezon a crescut numărul celor care s-au vaccinat, conform datelor publicate de Societatea Română de Microbiologie. Acest lucru se datorează măsurilor implementate de guvernarea PSD. Anul trecut Ministerul Sănătății a realizat primul program cu fonduri europene pentru creșterea gradului de vaccinare în România, care va fi implementat de anul acesta. Guvernarea PSD a îndeplinit toate obiectivele pentru redeschiderea Institutului Cantacuzino. Vreau să știu dacă PNL are ca prioritate fabricarea de vaccinuri în România și dacă va continua demersurile realizate de PSD? PNL este preocupat de alegeri parlamentare anticipate și alegeri locale în două tururi pentru a rămâne la putere 4 ani. PNL nu e interesat deloc de oprirea epidemiei de rujeolă din România! Guvernul liberal nu vede realitatea? În doar două săptămâni s-au înregistrat 88 de cazuri noi de rujeolă în țara noastră. Numărul deceselor a ajuns deja la 64, iar numărul îmbolnăvirilor se apropie rapid de 20.000, din care peste o treime la copii mai mici de 4 ani. Ministerul Sănătății nu a luat nicio măsură pentru creșterea ratei de vaccinare a categoriilor de populație vulnerabilă împotriva rujeolei”, a declarat Tamara Ciofu.

Orice copil are dreptul de a fi protejat împotriva poliomielitei, rujeolei, hepatitei B și altor maladii. Părintele nu are dreptul să-i suprime acest drept fundamental al copilului. Nevaccinarea copiilor poate conduce la epidemii care nu îi afectează doar pe copiii nevaccinați. În România gradul de vaccinare a copiilor este mult mai scăzut decât în alte state din U.E. unde vaccinarea nu este obligatorie.

În contextul numeroaselor cazuri de gripă din România și al amenințării virusului gripal din China, PSD va relua discutarea proiectului de lege pentru vaccinarea obligatorie, în special în rândul copiilor care sunt cei mai expuși la aceste riscuri de îmbolnăvire severă sau chiar la deces. Nu mai e timp de discuții, e nevoie urgent de acțiune eficientă. Imunizarea prin vaccinare este cea mai eficientă și cea ieftină metodă de prevenire și combatere a unei epidemii. Un vaccin anti-gripal costă mult mai puțin decât tratamentul unul bolnav de gripă. Mult mai important decât costurile este că se previne îmbolnăvirea, iar pacientul nu mai suferă și nu mai e expus riscului de deces. Vedem acum ce se întâmplă în întreaga lume. La granița României, în Ucraina, pe fondul unei scăderi alarmante a ratei de vaccinare a populației, a reapărut poliomielita. Trebuie să luăm măsuri înainte să fie prea târziu”, a subliniat parlamentarul social-democrat botoșănean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *