Tragedie! Tânără de 31 de ani moartă într-un accident rutier

Foto: Observator.tv

O tânără în vârstă de 31 de ani, din Bucureşti, şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, într-un grav accident produs pe Valea Oltului, pe DN 7, în zona satului Lazaret din Sibiu. Tragedia s-a produs în jurul orei 20.30, pe DN 7, între satul Lazaret şi comuna Boiţa din Sibiu, pe Valea Oltului, scrie Observatort.tv.

Potrivit anchetatorilor, o tânără de 31 de ani, din Bucureşti, circula dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza.

Astfel, maşina a lovit parapeţii de plastic care separă sensurile de mers şi apoi a ajuns pe contrasens unde s-a izbit violent de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 33 de ani, cetăţean bulgar.

Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat echipaje medicale, poliţişti rutieri şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa tinerei de 31 de ani din Bucureşti.

O altă tânără, în vârstă de 35 de ani, pasageră în maşina de Bulgaria, a fost grav rănită şi a fost transportată de urgenţă la spital.

Poliţiştii rutieri din Sibiu au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă şi continuă cercetările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *