Cinci noi medicamente au apărut pe piață. Vezi ce afecțiuni tratează

În Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (CANAMED) au fost adăugate de Ministerul Sănătăţii (MS) cinci medicamente noi, printr-un ordin publicat zilele trecute în Monitorul Oficial.

Astfel, de la 1 februarie 2020, lista cu cele cinci medicamente va include două variante de Vancotek – 500 mg şi 1 g, utilizat pentru tratamentul infecţiilor severe cauzate de bacterii, cu un preţ maxim de 23,36 de lei şi 33,20 lei; Disulone 100 mg, medicament pentru probleme cardiace în special, cu preţ maxim de 55,20 lei; adrenalină Hypericum – utilizată pentru tratamentul stopului cardiac şi pentru tratamentul şocului anafilactic la adulţi, cu preţul de 777,93 lei; Nitronal, folosit doar în spital pentru probleme cardiace, preţul maxim fiind de 92,36 lei.

Aceste preţuri stabilite de minister sunt obligatorii pentru cei care deţin autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru distribuitorii şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care se află în contract cu MS, cu casele de asigurări sau cu direcţiile de sănătate publică. Pentru farmaciile şi pentru restul entităţilor care nu se află în relaţii contractuale, preţurile sunt cele cuprinse în Catalogul public. Cea mai recentă actualizare a CANAMED a fost la 1 ianuarie, când MS a adăugat 40 de medicamente.

Sursa: ZiaruldeIasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *