Un tânăr din Botoșani plătește pentru tupeu. A condus beat și fără permis și a fost reținut de polițiști

politie rutiera radarPoliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din comuna Văculeşti, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

 În urma probatoriului administratat s-a stabilit faptul că la data de 22 ianuarie, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN 29A, în afara localiţăţii Şendriceni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoare rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere reţinut, fără drept de circulaţie, pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului în luna august 2019.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *