Locuințele ANL de pe Șoseaua Iașului au fost recepționate, însă nu pot fi repartizate din lipsă de utilități

anl, bloc de locuinte, stiri, botosaniSituație incredibilă în municipiul Botoșani. Locuințele ANL de pe Șoseaua Iașului au fost recepționate, însă nu pot fi repartizate tinerilor care așteaptă pe liste de ani buni din lipsă de utilități.

Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, spune că vina pentru această situație aparține primarului Cătălin Flutur, însă edilul a declarat în nenumărate rânduri că dotarea cu utilități a cartierului este mai mare decât cea pentru construirea locuințelor  din prima etapă. 

Am semnat contractul de predare-primire pentru amplasamentul de pe Șoseau Iașului, care privește construirea celor 80 de locuințe destinate închirierii pentru tineri. Reclam faptul că nu avem utilități la aceste blocuri, deși lucrările s-au finalizat pe 12 septembrie anul trecut, lucru confirmat printr-un proces verbal de recepție a lucrărilor semnat de un reprezentant de la Agenția Națională pentru Locuințe, de la Inspectoratul de Stat în Construcții și de la Primăria Botoșani”, a declarat Cosmin Andrei.

Viceprimarul spune că Flutur tergiversează branșamentele la utilități în mod voit, ca să vină campania electorală iar în luna mai să le repartizeze tinerilor. 

Domnul primar a știut de pe 12 septembrie că blocurile sunt gata și nu avem utilități nici astăzi. Există pericolul să cheltuim bani pentru conservarea clădirilor, pentru că suntem în sezonul rece, și acele apartamente nu sunt încălzite deloc. Dacă sunt degradări, noi trebuie să suportăm aceste degradări ale locuințelor din bugetul public, pentru că ele nu au fost repartizate tinerilor și nici nu vor fi repartizate în perioada următoare, pentru că nu sunt gata utilitățile. Domnul primar își pregătește terenul pentru campania electorală și cred că le va repartiza în luna mai”, a adăugat Cosmin Andrei.

 

One thought on “Locuințele ANL de pe Șoseaua Iașului au fost recepționate, însă nu pot fi repartizate din lipsă de utilități

  1. se cheama sifonarea banului public prin diferite metode la care dom premar e parte…. au fost facute cu scop stiut … lasa ca iese mai bine la utilitati decat la ..lucrare…
    pARTEA ELECRRICA A FOST FACUTA DE MANTUIALATRASA PE BULEVRD LA 70 CM …HMMMM SIFOANRE DE BAN PUBLIC ASTA E DOMNILOR..NU SE FACE CEVA SA REZISTE 40-50 ANI CEVA CARE PESTE 5 ANI SA SE TRAGA CURENT DIN NOU ..BANUL PUBLIC..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *