Tânărul de 18 ani, din Botoșani, care a fost admis la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Oxford, dezvăluie secretul performanței sale. Cezar Trișcă Vicol a declarat, pentru BotoșaniNews.ro, că totul ține de echilibru. De regulă, atunci când un tânăr reușește o asemenea performanță, automat se fac presupuneri: că este tocilar, că nu se mai distrează, că nu mai are pasiuni, că nu se bucură de viață. Nimic mai fals! Cezar demonstrează că poți face ceea ce îți place, că te poți bucura de toate lucrurile specifice adolescenței, dar în același timp să ajungi acolo unde îți dorești, făcând pași mici, dar siguri spre o carieră de succes.
Studiază matematică- informatică la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. Adoră să petreacă timp pe calculator, să facă înot, merge la sală cât de des îi permite timpul și iubește ieșirile cu prietenii. În aceeași măsură, lui Cezar îi place informatica. Nu este doar o simplă disciplină de studiat, ci a devenit o pasiune pentru că, după cum spune chiar el, învață ușor și cu plăcere.
„Cred că este vorba doar de cantitatea de timp pe care o sacrifici pentru un hobby. La un moment dat devine mai mult decât un interes, devine ceva pentru care te antrenezi în vederea rezultatelor. Mereu mi-a fost ușor să învăț, mai ales în cazul științelor exacte. Cred că cel mai important e să fii cât mai eficient și să încerci întotdeauna să îți consumi timpul echilibrat; pauzele potrivite sunt mai importante uneori decât voința. Am constatat că, dacă studiezi o vreme foarte mult și acumulezi un bagaj mare de cunoștințe, începi să poți învăța cu foarte multă ușurința orice. La un moment dat, pe structurile formate se acumulează foarte ușor și absorbi ca un burete”, ne-a spus Cezar.
10% se face în clasă și 90% singur acasă
Performanța sa a însemnat și sacrificii, e drept, pentru că sunt zile când lucrează și 12 ore pe zi, dar efortul său a meritat. A știut exact ce vrea și s-a focusat pentru obținerea rezultatelor. Aproape i-a fost mereu familia. Părinții l-au susținut îndeaproape tot timpul și, spune el, inclusiv din momentele cu sora sa, când stăteau la film împreună, învăța câte ceva.
„Sora mea s-a purtat cu mine ca o prietenă și îmi explică multe lucruri despre viață”, spune Cezar.
Cezar nu s-a focusat doar pe cursurile de la școală, ci a insistat și pe pregătirea de acasă.
„Profesorul meu de fizică spunea mereu că 10% se face în clasă și 90% singur acasă. Nu poți face acei 90% fără sprijin și fără încurajarea profesorilor și a părinților. Esenta este familia, care îți cultivă voința de mic, la început prin joc, dar joaca fiind subtil direcționată în scopul de a forma și dezvolta ambiții și idealuri. Părinții mei au fost cei mai importanți în procesul dezvoltării mele. Mereu a fost un părinte care s-a ocupat de mine încă de când eram mic. Când nu avea timp mama, se ocupa tata și invers, în general de mic am lucrat probleme la matematică și am citit sau am învățat la limbi străine. Dar au avut grijă să mă dezvolt armonios atât fizic, cât și psihic oferindu-mi ore de sport, de înot, karate cât am fost mic”, povestește tânărul.
Cezar spune că sunt foarte importanți profesorii pentru a ajunge la performanță.
„Am avut parte de profesori care au știut să descopere potențialul din mine, pe care i- am iubit și respectat ca pe părinții mei. Acest lucru m-a determinat să muncesc cu pasiune”, a adăugat Cezar.
Pleacă la Oxford cu emoții. Se simte pregătit, dar „mai mult m-a emoționat gândul că o să fiu student acolo decât interviul în sine! Am fost destul de degajat la interviu”.
Dacă va reveni în țară după ce va termina studiile, încă nu știe. Va alege cea mai bună ofertă pentru cariera lui, dar dacă se va întoarce este hotărât să facă lucruri mărețe pentru sistemul în care va lucra.
Cezar a avut rezultate remarcabile în ultimii ani:
International Autumn Tournament in Informatics 2019 – medalie de argint
Romanian Master of Informatics 2019 – medalie de argint
Participare in lotul restrans de informatica 2019
Olimpiada nationala de informatica 2019 – medalie de aur si mentiune MEN
Concursul Interjudetean de Matematica Octav Onicescu 2019 – premiul I
Concursul de Informatica Urmasii lui Moisil 2019 – premiul I
Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT 2019 – proba pe echipe – premiul I
Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT 2019 – programare – premiul III
Participare in proiectul Erasmus+ Smart Phones for Smarter Students
Olimpiada nationala de informatica 2018 – medalie de argint si mentiune MEN
Concursul Interjudetean de Matematica Octav Onicescu 2018 – premiul I
Concursul de Informatica Urmasii lui Moisil 2018 – premiul III
Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT 2018 – programare – premiul I
Olimpiada nationala de informatica 2017 – medalie de argint
Olimpiada nationala de fizica 2017 – medalie de argint si mentiune MEN
Concursul Interjudetean de Matematica Octav Onicescu 2017 – mentiune
Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT 2017 – programare – premiul II
Olimpiada nationala de fizica 2016 – medalie de argint
Olimpiada natianala de matematica 2016 – medalie de bronz
Concursul Interjudetean de Matematica Octav Onicescu 2016 – premiul III
Concursul National Vranceanu-Procopiu 2016 – mentiune
Olimpiada nationala de fizica 2015 – medalie de argint si mentiune MEN
Olimpiada nationala de matematica 2014 – medalie de bronz
Olimpiada nationala de matematica 2013 – medalie de bronz