O tânără de 19 ani din Botoșani a fost înjunghiată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de iubitul acesteia, cu cinci ani mai mare decât ea. Scenele șocante au avut loc în casa din localitatea Dracșani a iubitului fetei, cu care aceasta locuia de câțiva ani.
Pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul a luat un cuțit și a înjunghiat-o pe partenera sa de viață, cu care are doi copii. El i-a înfipt cuțitul de mai multe ori în spate în în zona gâtului. Ulterior, panicat, el a sunat la 112, cerând ajutorul autorităților.
Botoșăneanca a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici transferată la o clinică din Iași.
În schimb, tânărul a fost reținut de polițiști, el fiind acuzat de tentativă de omor.